CELE 6 ADEVARURI ALE VIETII

1. In viata, drumul nu este niciodata drept Calatoria prin viata implica si momente in care te pierzi si nu stii incotro sa o apuci. Totusi, nu conteaza ce drum urmezi, conteaza sa pornesti. Oricat te-ai stradui, viata va deveni, la un anumit punct, complicata si iti va scoate in cale schimbari si piedici neasteptate. Insa acestea nu iti vor schimba destinul, cu nimic. Cateodata, trebuie sa te simti slabit, pentru a realiza cat de puternic esti cu adevarat.

2. Prietenii adevarati nu te vor obliga niciodata sa devii persoana care nu esti O persoana ce te iubeste cu adevarat va aprecia caracterul tau unic, in timp ce oamenii invidiosi se vor simti intotdeauna intimidati de calitatile tale. Nu te schimba, astfel incat toti oamenii din viata ta sa te placa. Niciodata nu poti multumi pe toata lumea. Fii rabdator, continua sa fii tu insuti/insati si, in timp, oamenii care conteaza isi vor face loc in viata ta, ramanand langa tine si in momentele frumoase, dar si in situatiile grele. 3. Trecutul din viata ta nu te mai poate rani (decat daca il lasi) In viata trebuie sa ierti si sa mergi mai departe. Iertarea te ajuta sa te concentrezi asupra viitorului, fara sa te lasi afectat de intamplarile din trecut. Atunci cand nu reusim sa iertam o persoana, ranile noastre sufletesti nu se pot vindeca, blocandu-ne sa ne traim viata asa cum trebuie. Ceea ce s-a intamplat in trecut reprezinta doar un capitol din calatoria ta. Nu inchide cartea, doar da cateva pagini inainte. Zbate-te daca este nevoie, insa incearca intotdeauna sa te autodepasesti, desprinzandu-te de trecut. Lasa lacrimile sa ude semintele fericirii. 4. La un anumit punct in viata, nu poti ocoli necazurile Important este cum le infrunti, cum le rezolvi si cum te afecteaza acestea, determinandu-ti alegerile personale. Pe scurt, un necaz nu trebuie ocolit sau ignorat, deoarece iti poate afecta viata pe termen scurt, sau chiar lung. Cu alte cuvinte, important nu este sa schimbi cartile ce ti-au fost date, ci sa le joci cum poti tu mai bine. 5. De multe ori, tacerea este un tipat dupa ajutor Atunci cand interactionezi cu o persoana, vorbele sale au intotdeauna un inteles ascuns. In spatele cuvintelor “Doar glumeam” se ascunde un adevar. In spatele cuvintelor “Nu stiu” se ascunde o informatie. In spatele cuvintelor “Nu imi pasa” se ascunde un sentiment. In spatele cuvintelor “Totul e ok” se ascunde durere. Fii atent cu sentimentele oamenilor, in special cand vine vorba de cei speciali din viata ta. Si tine minte: tacerea este, de cele mai multe ori, un tipat dupa ajutor. In anumite momente, fiecare persoana are nevoie doar de o mana pe care sa o stranga si o inima care sa o inteleaga. 6. Momentul tau este in fiecare moment Zambeste in momentele grele, chiar daca nimic din ceea ce se intampla nu te ajuta sa o faci. Zambetul este primul pas catre rezolvare. Important este sa te bucuri de viata si sa incerci constant sa fii o persoana mai buna, indiferent de situatie. Important este sa nu-ti irosesti zilele, asteptand ca ceva bun sa se intample. Momentul tau este in fiecare moment. Viata este, in sine, o succesiune de momente. Nu le rata! Autor text: necunoscut ,MARCI COCA PENTRU MESAJ.

OMENIE

Acum vreo douazeci de ani, lucram ca taximetrist, ca sa ma intretin. Intr-o noapte, cand am ajuns la o comanda, la 2:30 AM, cladirea era in intuneric, cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter...
In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport.
Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa .
Deci, am mers si-am batut la usa ... - "Doar un minut" raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta.
Auzeam ceva tras de-a lungul pardoselii.
Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu o panglica de catifea prinsa pe ea,ca o femeie dintr-un film din anii '40. Langa ea era o valiza mica, de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri.
Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze protejat de un suport de sticla.
- "Ai putea sa-mi duci bagajul pana la masina?" zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitate.
- "Nu e mare lucru" I-am zis eu. "Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea camama mea sa fie tratata"
- "Oh, esti un baiat asa de bun!" zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: - "Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"
- "Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu. - "Oh, nu conteza" spuse ea. "Nu ma grabesc. Eu, acum, merg la azil..."
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori... - "Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea. "Doctorul spune ca nu mai am mult timp..." In tacere, am cautat ceasul de taxare si l-am oprit. - "Pe ce ruta ati vrea sa merg?" am intrebat.
Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care, odata, fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans, pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere. Cum s-a aratat la orizont prima raza de soare, mi-a spus dintr-odata:
- "Sunt obosita... Hai sa mergem."
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire ieftina, o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita... Doi oameni au venit spre taxi, cum am ajuns acolo. Erau atenti si concentrati asupra fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
- "Cat iti datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul..
- "Nimic" am zis eu.
- "Dar trebuie si tu sa te intretii...."
- "Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu... Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si am imbratisat-o. Ea m-a strans cu putere...
- "Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie" spuse ea. "Multumesc."
I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.
In spatele meu, o usa se inchisese... Era sunetul de incheiere al unei vieti.... Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru...
Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zilei, de-abia puteam vorbi...
Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?...
Uitandu-ma in urma. nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata...
Suntem tentati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere - frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva neinsemnat.OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!
Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam.
In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun :
"Ziua de azi este o zi speciala!"
Amintiti-va asta, prietenii mei : nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul show pe care il jucam.
Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!!!! 

 

---

RUGA TACUTA

Mă rog luminii să coboare
Umblând peste pădure ca o boare. –
Brazilor adormiţi mă plec să le sărut
Bărbile lungi – frunzişului căzut
Paşii mei rari îi povestesc în şoapte
Spaimele cerbilor de miazănoapte.

Mă rog peregrinului, tristului vânt,
Să uite dacă sunt sau nu mai sunt,
Să poarte printre lacuri mai departe
Viaţa de pasăre a frunzelor moarte –
Mă rog pădurarilor să lase
Deschise uşile colibelor joase,
Cărărilor mă rog să mă caute poate
Când noaptea va fi dusă jumătate,
Şi-ntr-un-târziu mă rog Craiului Nou
Să-mi sape cavoul în timp, în ecou,
Când raza lui halucinantă, rece,

Pierdută prin văzduh mă va petrece.
Pe urmă n-am să mă mai rog nimănui –
Va creşte pe arbori muşchiul verzui,
Şi frunzele-au să plece şi-au să vie
Cu nesfârşita lor monotonie.

 A.E.Baconski

MELODIE DE TOAMNA

Frunze metalice cad,
Oglinda apei e sparta-
Frunze metalice cad,
Le- nvaluie apa, le poarta.
Dragostea ta m-a strigat?
Vantul imi bate in poarta

E de mult, de demult
Cantecul apei aceste-
E de mult, de demult
Soapte colinda prin trestii.
Dragostea ta s-o ascult?
Murmurul clar al povestii.

Taie vazduhul plutind
Razele soarelui- spade,
Taie vazduhul plutind
Stoluri de pasari nomade.
Tara, in gand te cuprind...
Bruma sau linistea cade.

Ceata albastra in vad,
Seamana oamenii grane,
Ceata albastra in vad-
O, dimineata de maine!
Frunze metalice cad
Aura toamnei ramane.

A.E.Baconsky.

IN TIMP INVETI

Dupa un anumit timp,
omul invata sa perceapa diferenta
subtila intre a sustine o mana
si a inlantui un suflet,
si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva
si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta,
si asa, omul incepe sa invete...
ca saruturile nu sunt contracte
si cadourile nu sunt promisiuni,
si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi,
si invata sa-si construiasca toate drumurile
bazate in astazi si acum,
pentru ca terenul lui ' maine '
este prea nesigur pentru a face planuri ...
si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult,

pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza.
Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina
si-si impodobeste propriul suflet,
in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori,
si invata ca intradevar poate suporta,
ca intradevar are forta,
ca intradevar e valoros,
si omul invata si invata ...
si cu fiecare zi invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de
cineva pentru ca iti ofera un viitor bun,
inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut.

Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale,
fara a pretinde sa te schimbe,
iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti.
Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea,
in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati,
si ca cel care nu lupta pentru ei,
mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie,
pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.

Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.

Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten,
e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate.

Cu timpul iti dai seama ca desi
poti fi fericit cu prietenii tai,
intr-o buna zi vei plange
dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.

Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta,
nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana,
mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi
umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.

Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca,
asta va determina ca in final,
ele nu vor mai fi asa cum sperai.

Cu timpul iti dai seama ca in realitate,
cel mai bine nu era viitorul,
ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.

Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur,
iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
si acum s-au dus si nu mai sunt...

Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa
ceri iertare,
sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor,
sa spui ca ai nevoie,
sa spui ca vrei sa fii prieten,
dinaintea unui mormant,
nu mai are nici un sens.

Dar din pacate,
toate se invata doar cu timpul...

deJorge Luis Borges 

TENTATIA INOCENTEI

Pascal Bruckner este un romancier și eseist francez, născut la Paris în 1948.
Figură-cheie a intelectualității pariziene, acest filosof al actualității (a scris eseurile Mizeria prosperității, Euforia perpetuă, Noua dezordine amoroasă) este celebru în România mai ales prin romanele sale: Iubirea față de aproapele, Hoții de frumusețe (Premiul Renaudot 1997), Luni de fiere, Căpcăunii anonimi, Palatul chelfănelii,Copilul divin și Paria.

Numesc inocența această boală a individualismului care constă în a vrea să scapi de consecințele actelor tale, această tentativă de a te bucura de beneficiile libertății fără a suporta nici unul din inconvenientele sale. (Pascal Bruckner, Tentația inocenței)

Nici un ideal nu merită să te sacrifici pentru el, nimic nu se află deasupra vieții.(Pascal Bruckner, Tentația inocenței)

Prăbușirea ideologiilor ne-a lipsit de o soluție comodă: să imputăm nefericirea noastră imperialismului, capitalismului, comunismului. [...] Ne-am înșela totuși dacă am crede că dispariția acestor sperietori antrenează societățile noastre către mai multă înțelepciune. Dimpotrivă: acum, când au dispărut marii țapi ispășitori, e tentant să-i reînviem într-ascuns și să punem oboseala, starea noastră proastă pe seama vicleniei vreunei entități obscure care ne impune logica sa secretă. Homo democraticus întreține un raport ambiguu cu despotismul: îl detestă, dar totodată îi și regretă dispariția. (Pascal Bruckner, Tentația inocenței)

MARELE DOCTOR-TIMPUL

Toata lumea spune"lasa ca timpul le vindeca pe toate". Asa ca avem tendinta sa luam vorba asta ca atare si sa lasam sa treaca timpul oricum, dar sa treaca mai repede, ca sa trecem de partea in care doare sufletul si parca se destrama fasii de amintirii din el. Ar fi trebuit sa ni se spuna ca , de fapt, timpul este doar un unguent , ce aplicat cu regularitate, cicatrizeaza rana sufletului. Dar cicatricile raman, asa-i? Iar unele mai dor la atingere sau doar semnul cicatricii provoaca o tristete, macar in ochi.

Iluziile pamantului, toate le gasesc oriunde. Visele iar ma bantuie, cu greseli, cu dorinte, cu tot ce vreau, dar mai ales cu ce nu vreau...Subconstientul lucreaza mai mult decat mine, ma depaseste si evolueaza...

Daca timpul ar vindeca totul, am rezolva usor cu un somnifer, am dormii o zi-doua, iar apoi am lua-o de la capat. Ce rost ar mai avea? Viata asta, pentru ce ar mai fi apreciata?

Etichetam oamenii, insa si noi suntem etichetati de altii si nu ne convine. De fapt, nu vedem ca de fapt, toti suntem intr-o continua evolutie si ca unii sunt intr-o etapa, iar altii undeva mai sus, mai jos... Ce-i rau e ca unii se blocheaza... Deh, totul roz oricum nu e.

As inchide ochii, sa ma trezesc in viitor si sa vad ca e bine si ca acum am motiv sa imi fie atat de rau... Si nu pare nimic rau, nu? Toate se rezolva asa-i? Sutele de dorinte nu ma lasa sa dorm mult, poate nu vor sa visez cum va fi in viitor...Sau poate asa se cladeste viitorul.

Totul va fi bine...Candva. Timpul le rezolva pe toate.

[ Andru`]